Managerii superiori. Top management

Managerii medii. Midll.

Munca managerilor inferiori se coordonează şi se controlează de către managerii medii. în ultimii ani numărul managerilor medii din majoritatea firmelor a crescut şi au devenit destul de importanţi pentru conducerea organizaţiei.

Managementul nivelului mediu.

În organizaţiile mari conducătorii nivelului mediu sunt divizaţi în două subgrupe. Prima se numeşte nivelul de sus al grupei medii şi nivelul de jos. De aici rezultă, că apar 4 niveluri de bază ale dirijării:

- top-nivelul superior;

- midl-nivelul de sus;

- midl-nivelul de jos;

- lovre-nivelul inferior.

Posturile tipice ale managerilor medii sunt: şeful subdiviziunii în business, decan, conducătorul ce se ocupă cu realizarea pe regiuni sau ţară, şi director al filialei.

Caracterul muncii managerilor medii este foarte variat şi specific în fiecare organizaţie. în unele organizaţii conducătorilor li se acordă o responsabilitate foarte mare, egalând lucrul lor cu top management, în altele lucrul se reduce la activitatea pur funcţională.

Managerul mediu este, de regulă, şi şeful subdiviziunii. Activitatea lui este legată de lucrul subdiviziunii. Aşa şeful subdiviziunii de producţie înfăptuieşte coordonarea şi dirijarea conducătorilor nivelului inferior, analiza datelor despre productivitatea muncii, contacte cu inginerii care elaborează producţie nouă. Şeful secţiei relaţiilor externe, cea mai mare parte a timpului o cheltui pentru prelucrarea corespondenţei, convorbiri şi şedinţe, consfătuiri.

Managerii medii menţin legătură între top şi lower management. Ei pregătesc informaţia pentru adoptarea deciziei de către conducătorii superiori şi transferă aceste decizii sub formă de sarcini specifice şi concrete conducătorilor inferiori.

Contactele între midl manager în cadrul firmei se fac sub formă de convorbiri orale - 89% din timp, după unele cercetări, midl manageri numai 34% din timp rămÎn singuri. Managerii nivelului mediu, ca grupă socială, în primul rând, suferă de la schimbările tehnologice şi economice. Computatoarele personale au lichidat careva funcţii ale lor, contopirile corporative au adus la micşorarea numărului managerilor medii. Aşa în ultimii ani Firma "Kraisler" a micşorat nivelul mediu al managementului cu 40%, "Craun Zelerban" - cu 20%.

Managerii superiori. Top management.

Top management după numărul managerilor este foarte limitat. Postul tipic în business - preşedintele Consiliului, vicepreşedinte. în armată - general, în slujba de stat - ministru, rector, prorector.

Managerii superiori răspund de luarea deciziei importante pentru organizaţie. De ei depinde strategia firmei. Managerul ce ocupă acest post îndeplineşte în timpul zilei o muncă enormă foarte intensă. Cauza principală a ritmului intensiv constă în acea că munca managerului superior nu este limitată de un hotar aşa ca munca unui realizator, care trebuie să vândă un anumit număr concret de mărfuri sau să execute un anumit număr de sunete (telefon). De aceea, managerul superior nu poate fi sigur că a terminat la timp şi cu succes lucrul său. Fiindcă mediul ambiant şi situaţia economică se schimbă permanent, tot timpul există riscul eşecului. De aceea săptămâna de lucru a managerului superior, de regulă, e de 60-80 ore.

Schema 3.
Repartizarea cheltuielilor de timp ale managerului superior.

2. Rolurile conducătorilor (managerilor).

Rolul reprezintă un şir de reguli de comportare, care corespunde organizaţiei concrete, sau postului concret.

Managerul, ocupând un anumit post în calitate de conducător al unei subdiviziuni organizatorice, e nevoit să îndeplinească unele roluri, care nu depind în mod direct de personalitatea managerului, ci de funcţiile postului dat.

Personalitatea managerului poate influenţa asupra caracterului interpretării rolului, dar nu a conţinutului.

Henry Mintzberg a studiat comportamentul unui mare numar de manageri si a ajuns la concluzia ca exista 10 roluri fundamentale pe care le joaca managerii, grupate, dupa natura lor, în trei mari categorii: interpersonale, informationale si decizionale:

Cele 10 roluri, determină volumul şi conţinutul lucrului managerial în orice organizaţii, caracteristica lor e dată în tabela 3.

Zece roluri manageriale după Minţberg

Stiluri de management

Modul de concepe şi realiza procesul de conducere variază de la o conducător la altul şi este legat de calităţile şi personalitatea exercitantului şi se exprimă prin stilul de conducere.

Stilul este felul propriu de a se exprima al unei persoane, o manieră de lucru, un mod sau altul de a fi , de a acţiona, de a se comporta.

Conform opiniei lui K.Lewin în funcţie de exercitarea autorităţii manageriale avem:

· stil autoritar – refuză orice sugestie din partea subalternilor, fapt ce duce la rezistenţă, apatie şi micşorarea interesului acestora. Conducătorul singur determină activitatea grupului, este un control şi supraveghere strictă. Fluxurile comunicaţionale sunt preponderent descendente Stil relativ efectiv la rezolvarea obiectivelor simple, dar generator de tensiuni şi frustrări. În absenţa managerului randamentul grupului scade. Puterea managerului se bazează pe autoritate, constrângere, recompensă.

· stil democratic –practică delegarea competenţelor adică admite participarea subalternilor atât la stabilirea obiectivelor, cât şi la distribuirea sarcinilor ceea ce în final contribuie la reducerea tensiunilor interpersonale şi participare activă cu interes sporit a subalternilor în muncă. Comunicarea este bilaterală. Climat socio – afectiv plăcut. Influenţa se bazează pe puterea de expert şi carizmă. Necesită relativ mult timp.

· stil permisiv (laisser-faire) – evitarea intervenţiilor în organizarea şi conducerea grupului – conducere spontană. Toleranţă exagerată faţă de subordonaţi, nu impune şi nu poate menţine disciplina. Nu este clară poziţia sa. Subalternii au un moral scăzut. Comunicarea este orizontală.

După criteriul atitudinea faţă de responsabilitate deosebim:

· stil repulsiv – refuză promovarea lor în funcţii de conducere în baza unor complexe şi o redusă încredere în forţele proprii

· stil dominant – comportament orientat la ocuparea funcţiilor cât mai înalte în ierarhie, corespunde persoanelor dinamice şi active care în adoptarea deciziilor doresc să-şi impun părerea , dar care în caz de nereuşită plasează responsabilitatea pe umerii subalternilor, cauzele eşecurilor le caută în exterior. Acţionează cu fermitate.

· stil indiferent – imagine realistă despre sine şi despre ceilalţi. Lipsa interesului pentru evoluţia pe scara ierarhică. Sunt pe poziţii de egalitate cu colaboratorii.

Factorii care determină tipul şi stilul de management sunt

1. Tipul sistemului de conducere. Sistemul colectiv de conducere va cere un stil democrat de management, iar sistemul individual va duce la conturarea unui stil autoritar

2. Personalitatea cadrului de conducere

3. Potenţialul şi personalitatea subalternilor

4. Natura proceselor de muncă în colectiv.

5. Cultura firmei.